Proiectul nou aduce noi provocări
Proiectul „Conexiune Interetnică” - o sursă de experiențe profesionale valoroase pentru echipa Centrului „Sf. Martin".
PROIECT „CONEXIUNE INTERETNICĂ”ȘTIRI ȘI EVENIMENTE
3/28/2022


În luna februarie, Asociația Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare, în parteneriat cu Primăria Comunei Turulung și Școala Gimnazială Turulung a început implementarea proiectului „Conexiune Interetnică” derulat cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Proiectul și-a propus ca scop determinarea tinerilor romi și a actorilor locali din Turulung să-și crească capacitatea de intervenție în propria comunitate, proiectul urmând să aducă o schimbare radicală în rândul a peste 400 de copii, tineri și adulți – din care 120 romi –, respectiv a 10 cadre didactice și pedagogi. De-a lungul celor 24 de luni de implementare, se vor organiza: 4 acțiuni comunitare, 2 evenimente culturale, 4 competiții sportive, se va facilita accesul la servicii sociale comunitare prin extinderea și îmbunătățirea serviciilor sociale din cadrul Centrului comunitar „Sfântul Martin de Tours” din Turulung, creșterea calității învățării fiind bazată pe o educare și instruire inovatoare.
Centrul comunitar „Sfântul Martin de Tours” din Turulung a fost înființat în anul 1998 și funcționează sub egida Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare. Beneficiarii unității sunt copii, tineri si familii vulnerabile din localitate, expuși la abuz și neglijare, izolare și excluziune socială. Centrul asigură servicii cu caracter social (suport şi asistenţă pentru copii preșcolari și școlari, respectiv pentru tineri și familii aflate în dificultate), precum și servicii cu caracter pedagogic, respectiv cu caracter psihologic.
În cadrul proiectului „Conexiune Interetnică”, serviciile oferite de centru vor fi îmbunătățite și extinse prin educație parentală, activități educative ecologice și aplicative de mediu, orientare profesională și vocațională devenind accesibile pentru un număr de 96 de copii și 12 adulți. În programele organizate vor fi implicați membri ai minorităților etnice din comunitatea Turulung aflate în situații de risc alături de membri ai populației majoritare.
Echipa Centrului comunitar „Sfântul Martin de Tours” implicată în implementarea proiectului este formată din pedagogele Ilyés Ágota și Andrási Zita, asistentul social Asztalnok Andrea, psihologa Maxim Lucia și administratorul Prukker Erika. Programele derulate adresându-se atât grupului țintă al centrului, cât și unui grup de țintă nou, conform abordării inovatoare, pentru echipa unității proiectul reprezintă o adevărată provocare, o sursă valoroasă de experiențe profesionale noi.
Despre Programul Active Citizens Fund România
Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.
Informații suplimentare se pot obține de la Asociația Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare, str. Lükő Béla nr. 15, Satu Mare, Telefon: 0261-710464, E-mail: caritas@caritas-sm.ro.
Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă.
Proiectul este derulat de Asociația Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare în parteneriat cu Primăria Comunei Turulung și Școala Gimnazială Turulung și beneficiază de o finanțare în valoare de 148.000 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.




© 2025. Asociația Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare. All rights reserved.