Centrul
social deschis
„Casa Prieteniei” Satu Mare
Sediu: Satu Mare, strada Uzinei nr. 19/A
Telefon: 0261—760955
E-mail: caritas@caritas-sm.ro
Program de funcționare: de luni până vineri, între orele 8 și 16
Program cu publicul: de luni până vineri, între orele 12 și 15.45
Program de audiență: de luni până vineri, între orele 12 și 13
75
29
ani de experiență
beneficiari în 2024
Serviciu social înfiinţat şi administrat de furnizorul Asociația Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare, acreditat conform Certificatului de acreditare seria AF nr. 002245, data eliberării 27.03.2017 şi Licenţa de funcţionare seria LF nr. 000309/17.11.2020.
Cod serviciu social: 8891 CZ-C-II
Anul înființării: 1996
Capacitate centru: 55 de beneficiari/zi
Beneficiari: copii cu vârsta cuprinsă între 4 și 16 ani și familiile lor, aflate în situaţii de dificultate, copii în risc de separare de părinți și/sau în situații de abuz și neglijare, cu domiciliul în localitatea Satu Mare
Scopul serviciului social: oferirea de sprijin copiilor, tinerilor şi familiilor defavorizate cu domiciliul în Satu Mare în vederea dezvoltării capacităţilor individuale necesare depăşirii situaţiilor de risc, prin forţe proprii
Obiective urmărite
sprijinirea familiilor în vederea refacerii şi /sau dezvoltării capacităţilor individuale şi familiale necesare depăşirii situaţiilor de dificultate prin forţe proprii
dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă a copiilor şi tinerilor
prevenirea timpurie a abandonului școlar
Servicii oferite
1. Servicii cu caracter social
1.1. Suport şi asistenţă pentru tineri şi familii defavorizate
informare şi consiliere
educaţie extracurriculară
facilitarea accesului pe piaţa muncii
promovarea unui stil de viaţă sănătos şi activ
colectare, depozitare şi distribuire de ajutoare materiale şi alimentare
procurarea actelor de identitate
alte activităţi de promovare a incluziunii sociale a persoanelor defavorizate
suport pentru realizarea unor activități instrumentale ale vieții zilnice
1.2. Suport şi asistenţă pentru copii aflaţi în dificultate
o masă rece/zi
posibilitatea menţinerii igienei personale
rechizite şcolare, materiale igienico-sanitare, îmbrăcăminte, periodic
sărbătorirea zilelor de naştere
2. Servicii cu caracter pedagogic
educație informală extracurriculară pentru copii şcolari aflaţi în dificultate
educare pentru integrare/reintegrare socială
supraveghere pedagogică
educare și suport pentru dezvoltarea abilităților pentru viață independentă
facilitarea accesului la educație generală
programe de socializare și de petrecere a timpului liber
3. Servicii cu caracter psihologic
consiliere şi asistenţă psihologică pentru copii aflaţi în dificultate şi familiile acestora
activități de suport pentru mame cu copii mici și tineri din medii defavorizate
suport și asistență pentru cadrele didactice care lucrează cu copii din medii defavorizate
Criterii pentru accesarea serviciilor
cu reședința în municipiul Satu Mare
copii aflați în risc de separare de părinți
mediu socio-familial de risc
familii fără locuință sau care trăiesc în adăposturi improvizate
număr mare de membrii pe cameră
dotare locuință (electricitate, sobă, etc.)
familii monoparentale/familii cu peste 4 copii
șomaj de lungă durată
fără venituri sau venituri reduse/ membru de familie (nevoile de bază nu sunt satisfăcute)
analfabetism sau educație precară
relația cu alte instituții
Echipa centrului: coordonator centru, pedagog social, referent, psiholog, asistent social, administrator, lucrător bucătărie, femeie de serviciu, profesor de tobe, profesor de sport
Contribuția beneficiarilor: serviciile oferite de centru sunt gratuite
Finanțări
2025
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Satu Mare, reprezentat prin Tivadar Ildiko Emese - director executiv, în baza prevederilor Legii nr. 34/1998, a aprobat acordarea unei subvenții pentru 25 de copii beneficiari ai Centrului social deschis „Casa Prieteniei” Satu Mare, în valoare de 150.000 lei (600 lei/beneficiar/lună), pentru perioada martie - decembrie 2025
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Satu Mare, reprezentat prin Tivadar Ildiko Emese - director executiv, în baza prevederilor Legii nr. 34/1998, a aprobat acordarea unei subvenții pentru 25 de copii beneficiari ai Centrului social deschis „Casa Prieteniei” Satu Mare, în valoare de 15.000 lei (600 lei/persoană), pentru luna ianuarie 2025
2024
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Satu Mare, reprezentat prin Tivadar Ildiko Emese - director executiv, în baza prevederilor Legii nr. 34/1998, a aprobat acordarea unei subvenții pentru 25 de copii beneficiari ai Centrului social deschis „Casa Prieteniei” Satu Mare, în valoare de 165.000 lei (6.600 lei/persoană), pentru perioada februarie - decembrie 2024
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Satu Mare, reprezentat prin Tivadar Ildiko Emese - director executiv, în baza prevederilor Legii nr. 34/1998, a aprobat acordarea unei subvenții pentru 25 de copii beneficiari ai Centrului social deschis „Casa Prieteniei” Satu Mare, în valoare de 15.000 lei (600 lei/persoană), pentru luna ianuarie 2024
2023
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Satu Mare, în baza prevederilor Legii nr. 34/1998, a aprobat acordarea unei subvenții în valoare de 158.400 lei Centrului social deschis „Casa Prieteniei” Satu Mare
2022
Primăria Municipiului Satu Mare, prin Direcția de Asistență Socială Satu Mare, a achiziționat servicii sociale în valoare de 132.078 lei pentru copii aflați în situații de risc și familiile acestora care se confruntă cu dificultăți care duc la excluziunea lor socială
2021
Primăria Municipiului Satu Mare, prin Direcția de Asistență Socială Satu Mare, a achiziționat servicii sociale în valoare de 127.874 lei pentru copii aflați în situații de risc și familiile acestora care se confruntă cu dificultăți care duc la excluziunea lor socială
2020
Primăria Municipiului Satu Mare, prin Direcția de Asistență Socială Satu Mare, a achiziționat servicii sociale în valoare de 122.232,50 lei pentru copii aflați în situații de risc și familiile acestora care se confruntă cu dificultăți care duc la excluziunea lor socială
2019
Primăria Municipiului Satu Mare, prin Direcția de Asistență Socială Satu Mare, a achiziționat servicii sociale în valoare de 126.934 lei pentru copii aflați în situații de risc și familiile acestora care se confruntă cu dificultăți care duc la excluziunea lor socială
© 2025. Asociația Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare. All rights reserved.