Datorită voluntarilor, ziua dedicată Sfântului Ioan Bosco a fost o zi inedită

Voluntari ai Liceului „Hám János” din Satu Mare au pregătit un program festiv pentru preșcolarii beneficiari ai Centrului de zi „Don Bosco”.

ȘTIRI ȘI EVENIMENTE

1/29/2026

31 ianuarie este ziua Sfântului Ioan Bosco. Pentru echipa Centrului de zi „Don Bosco” din Satu Mare al Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare, această zi are o însemnătate aparte fiind ziua comemorativă a patronului spiritual al unității. În acest an, voluntarii clasei a X-a A, din cadrul Liceului Teologic Romano-Catolic „Hám János”, sub coordonarea profesorului Józsa Nándor-Lóránd le-au surpins pe preșcolari cu un program inedit.

La începutul evenimentului, Józsa Nándor-Lóránd le-a vorbit copiilor despre personalitatea, viața și activitatea pedagogică a Sfântului Ioan Bosco sau cum îl numesc copiii: „nenea sfânt”, „nenea Don”, într-un limbaj simplu, ușor de înțeles pentru toți cei prezenți. Profesorul le-a prezentat celor mici și aspectul exterior, caracteristic marelui pedagog, căci el purta veșminte preotești și beretă – o căciulă specifică preoților catolici, uneori dotată cu pompon. Józsa Nándor-Lóránd a adus cu el o beretă asemănătoare cu cea a lui Don Bosco pe care fiecare copil a avut ocazia s-o probeze.

În continuare, voluntarii au discutat cu preșcolarii despre iubire, bunătate și fapte bune, inspirându-se din citate renumite ale Sfântului Ioan Bosco.

Apoi fiecare copil a primit câte o fișă de colorat cu chipul protectorului centrului pe care au colorat-o împreună cu voluntarii. Astfel toți preșcolarii au avut prilejul să ducă acasă câte o imagine a Sfântului Ioan Bosco.

Și a sosit și punctul culminant al programului festiv. Cei prezenți și-au lăsat urmele palmelor lor în jurul chipului pictat pe pânză al lui Don Bosco – lucrare realizată cu drag de profesoara de desen, Szemák Zsuzsa. Evenimentul s-a încheiat cu joacă și voie bună.

Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare aduce mulțumiri voluntarilor din cadrul Liceului „Hám János” și dirigintelui lor, Józsa Nándor-Lóránd pentru programul special, prin care preșcolarii chiar au simțit că sunt iubiți, exact cum a spus marele pedagog cândva: „Tinerii noştri să-şi dea seama că sunt iubiţi”.

Galerie foto