Un sprijin binevenit pentru vârstnici și aparținători

Centru de zi de tip asistenta si recuperare

Noul centru de zi al Caritas oferă găzduire pe perioada zilei și programe variate pentru băimăreni cu vârsta peste 65 de ani. 

A avea grijă de un vârstnic bolnav cronic, care și-a păstrat mobilitatea, dar are nevoie de ajutor și supraveghere, precum și de socializare poate fi o provocare pentru membrii unei familii în care adulții lucrează pe timpul zilei, iar nepoții sunt la școală. Centrul de Zi de Tip Asistență și Recuperare din Baia Mare oferă o soluție tocmai pentru astfel de cazuri.

Unitatea de asistență socială a fost înființată anul trecut de Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare, în cadrul proiectului: „Împreună pentru vârstnicii noștri!” finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Beneficiarii centrului sunt băimăreni cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, cu mobilitatea păstrată, care au nevoie de supraveghere și îngrijire.

Serviciul social acreditat situat pe strada George Coșbuc nr. 54 oferă găzduire pe perioada zilei, de luni până vineri între orele 8 și 16; activități de resocializare cu scopul păstrării nivelului psihic și mental; activități de păstrare a nivelului fizic; monitorizarea regulată a stării generale de sănătate conform planului individualizat stabilit (măsurare tensiune, puls, glicemie, temperatură etc.); furnizarea medicației sau asistarea beneficiarului pentru controlul medicației, conform specificațiilor medicului de familie sau a medicului specialist. Unitatea asigură două mese pe zi pentru vârstnici: gustare și masă de prânz. La cererea aparținătorilor, se oferă instruire și consiliere referitor la îngrijirea adecvată a vârstnicului în perioada în care el se află acasă.

Regulile de prevenire a infecției cu noul coronavirus sunt respectate cu strictețe, astfel membrii de familie ai beneficiarilor pot fi siguri că seniorul se află într-un mediu sigur, sănătos, adecvat. Datorită echipei de specialiști formată din asistent social, asistent medical comunitar, îngrijitori și fizioterapeut, beneficiarii centrului au parte de servicii de calitate, adaptate nevoilor lor.

Serviciile sociale oferite de centru sunt gratuite. La momentul actual, capacitatea unității permite primirea a 10 beneficiari noi. Băimărenii care consideră că pentru vârstnicul din familia lor ar fi benefic să-și petreacă la centru perioada în care ei lucrează și pot rezolva transportul până la și de la centru, se pot interesa despre criteriile de selecție la numărul de telefon 0262-218058, în zile lucrătoare, între orele 9 și 15. Vârstnicii care frecventează unitatea îi așteaptă cu drag pe noii lor colegi.