„Casa Prieteniei” – începuturi

În prezent, Centrul Social Deschis „Casa Prieteniei” din Satu Mare asigură servicii sociale pentru 52 de școlari. De la înființarea sa în anul 1996, acesta și-a schimbat de mai multe ori denumirea, s-a mutat de la o adresă la alta, dar misiunea sa a rămas aceeași: educarea, dezvoltarea, integrarea copiilor proveniți din medii defavorizate, creând împreună cu ei posibilitatea unui viitor mai bun, mai demn.

Cum a început activitatea în urmă cu 25 de ani, care a fost ideea originală, azi mai știu doar foarte puțini. Dar există totuși persoane care își aduc aminte și vorbesc cu drag despre acele vremuri. O astfel de persoană este sr. Hanni Rolfes, membră a Comunității Surorilor Misionare ale Inimii lui Isus, datorită căreia „Casa Prieteniei” a luat ființă și funcționează eficient și după un sfert de secol. Alături de sora Hanni, și sora Anna Diekmann s-a implicat în programele centrului chiar de la început.

„Ideea proiectului „Casa Prieteniei” este una foarte simplă – spune sora Hanni. – Circulând cu mașina prin oraș, la mijlocul anilor ’90, am observat că la semafoare stau copii care spală parbrize. Când veneau la mine, i-am întrebat: ce faceți voi aici, nu mergeți la școală? Iar ei răspundeau: nu. Când întrebam dacă stau toată ziua pe stradă, ei au spus că da, fac un pic de bani. A fost evident că asta nu este în regulă, că trebuie să facem ceva. M-am adresat directorului Caritas de atunci, părintele Schupler, propunându-i să înființăm un proiect care să ofere soluție la această nevoie existentă, pentru că o astfel de nevoie Caritas nu poate să lase fără răspuns” – și-a împărtășit amintirile Hanni Rolfes.

Inițial, „Casa Prieteniei” a funcționat în clădirea din curtea Centrului de Zi „Don Bosco”, care exista deja în 1996. La „Casa Prieteniei” veneau pe-atunci copii ai străzii, respectiv minori care locuiau în condiții nedemne în renumitul bloc 25. „În urmă cu 25 de ani scopul nostru a fost să le asigurăm o preocupare și să mai și învețe ceva. Pentru noi a fost important ca ei să nu-și petreacă toată ziua pe stradă” – afirmă sora Hanni. La început, centrul a organizat cursuri de alfabetizare și diverse activități de lucru manual. Azi sună poate ciudat, dar a fost nevoie ca personalul să-i învețe pe copii să joace, căci nici asta n-au știut. Fiind mereu flămânzi, pâinea cu margarină și dulciurile oferite ocazional au atras copiii ca un magnet în unitate – își amintește sora Anna.

În prima parte a funcționării, activitățile s-au desfășurat cu participarea a 6-8 copii. De-a lungul anilor sediul a devenit unul stabil: după bulevardul Cloșca și strada Rosetti, în 2002 unitatea s-a mutat pe strada Uzinei, unde funcționează și în prezent și unde a primit denumirea de „Casa Prieteniei”.

Surorile misionare își aduc aminte cu bucurie de vremurile de odinioară, dar în același timp, ochii li se umple de lacrimi când vorbesc despre primii beneficiari. „Acei copii nu au fost apreciați niciodată de nimeni. Nu au primit niciodată un feedback pozitiv. Au fost printre ei și copii care nu au fost doriți de părinții lor... Iar aceștia au trăit știind că nu au nicio valoare, că nu sunt importanți pentru nimeni...” – a povestit sora Hanni. „Neavând rădăcini, dacă au fost întrebați ai cui sunt, ei răspundeau: ai Caritas-ului” – a adăugat sora Anna.

„Să nu credem niciodată că vom reuși 100% – susține sora Hanni – dar dacă reușim în proporție de 30%, noi trebuie să știm că am făcut ceva important”. Privind lucrurile din perspectiva a sutelor de copii care au trecut pragul centrului de-a lungul celui un sfert de secol de existență, prin „Casa Prieteniei” s-a reușit, într-adevăr, să se facă ceva semnificativ. Precum adultul se reîntoarce cu drag în locurile din copilăria sa, tot așa se reîntorc foștii beneficiari ai centrului în calitate de voluntari, implicându-se în activitățile derulate, demonstrând celor mici prin intermediul propriilor lor istorii de viață că dacă ei se duc la școală, participă la activitățile centrului, viața lor se poate schimba și chiar au un viitor.