Actualizare site privind stadiul de implementare a proiectului - aprilie 2022

În luna aprilie, activitatea de implementare s-a derulat conform planurilor, având loc următoarele progrese, realizări și rezultate.

PROIECT „CONEXIUNE INTERETNICĂ”

4/30/2022

Asociația Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare, în parteneriat cu Primăria Comunei Turulung și Școala Gimnazială Turulung a început implementarea proiectului „Conexiune Interetnică” derulat cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Scopul proiectului cu o durată de 24 luni este determinarea tinerilor romi și a actorilor locali din Turulung să-și crească capacitatea de intervenție în propria comunitate. În cadrul proiectului se vor organiza: 4 acțiuni comunitare, 2 evenimente culturale, 4 competiții sportive, se va facilita accesul la servicii sociale comunitare prin extinderea și îmbunătățirea serviciilor sociale din cadrul Centrului Comunitar „Sf. Martin de Tours” din Turulung, creșterea calității învățării bazată pe o educare și instruire inovatoare.

În perioada 1-30 aprilie 2022 activitatea de implementare s-a derulat conform planurilor, având loc următoarele progrese, realizări și rezultate:

Au continuat activitățile în cadrul programului de Educație parentală desfășurat la Centrul comunitar „Sfântul Martin de Tours” din Turulung al Organizației Caritas.

De asemenea, au continuat:

  • activitățile în cadrul programului de Orientare profesională și vocațională

  • meditațiile după orele școlare în cadrul programului Educație prin excelență

  • antrenamentele în cadrul programului Integrare socială prin sport

  • activitățile în cadrul programului Integrare socială prin educație ecologică.

În cadrul programului Integrare socială prin educație ecologică au fost achiziționate și montate 3 sere în curtea Centrului Comunitar „Sfântul Martin de Tours”, sere în care beneficiarii unității au plantat răsaduri de legume și flori.

În data de 6 aprilie, a fost organizată prima campanie de curățenie din cele 4 planificate în cadrul proiectului. Acțiunea de curățenie a fost organizată de Primăria Comunei Turulung, în calitate de partener în implementarea proiectului „Conexiune Interetnică” cu scopul de a promova un comportament responsabil față de mediu, implicând diferite generații și etnii. La acțiune au participat 30 de beneficiari de ajutor social, doi voluntari din comunitatea romă, 21 de elevi de la Școala Gimnazială Turulung însoțiți de diriginta lor, profesoara Gyákon Andrea și angajați ai Centrului comunitar „Sfântul Martin de Tours” al Organizației Caritas. În cadrul acțiunii au fost colectate 82 saci de gunoaie care au fost adunate la un loc de angajații primăriei, urmând să fie preluate de firma de salubrizare. Campania de curățenie a reușit să aducă laolaltă membri ai comunității de vârste și etnii diferite având un scop comun: un mediu mai curat, mai sănătos.

În perioada Vacanței de Paște, s-au efectuat lucrările de amenajare a terenului de sport contractate de Primăria Comunei Turulung.

În ceea ce privește promovarea și comunicarea:

  • a fost transmisă o știre prin intermediul unui Comunicat de presă referitoare la campania de curățenie organizată în data de 6 aprilie (2.2)

  • știrea a fost publicată și pe site-ul organizației (2.2)

  • a fost publicată o postare pe Facebook (2.2)

  • prin prezenta s-a efectuat actualizarea lunară a informațiilor de pe website-ul organizației privind stadiul de implementare a proiectului (2.1).


Data actualizării: 29.04.2022

Elaborat:
Boros Ioan - manager proiect
E-mail: boros.janos@caritas-sm.ro

Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă.


Proiectul este derulat de Asociația Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare în parteneriat cu Primăria Comunei Turulung și Școala Gimnazială Turulung și beneficiază de o finanțare în valoare de 148.000 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.