Actualizare site privind stadiul de implementare a proiectului - august 2022
În luna august, activitatea de implementare s-a derulat conform planurilor, având loc următoarele progrese, realizări și rezultate.
PROIECT „CONEXIUNE INTERETNICĂ”
8/31/2022
În luna august 2022, Asociația Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare, în parteneriat cu Primăria Comunei Turulung și Școala Gimnazială Turulung a continuat implementarea proiectului „Conexiune Interetnică” derulat cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Scopul proiectului cu o durată de 24 luni este determinarea tinerilor romi și a actorilor locali din Turulung să-și crească capacitatea de intervenție în propria comunitate. În cadrul proiectului se vor organiza: 4 acțiuni comunitare, 2 evenimente culturale, 4 competiții sportive, se va facilita accesul la servicii sociale comunitare prin extinderea și îmbunătățirea serviciilor sociale din cadrul Centrului Comunitar „Sf. Martin de Tours” din Turulung, creșterea calității învățării bazată pe o educare și instruire inovatoare.
În perioada 1-31 august 2022 activitatea de implementare s-a derulat conform planurilor, având loc următoarele progrese, realizări și rezultate:
au continuat activitățile educative oferite de Centrul comunitar „Sfântul Martin de Tours”
a continuat completarea Chestionarului de evaluare a nevoilor comunității pentru identificarea nevoilor, precum și a dificultăților cu care se confruntă membrii comunității locale
au fost achiziționate 5 aparate foto pentru a face posibilă realizarea fotografiilor pentru Vernisajul foto planificat pentru luna iunie a anului 2023 (2.3)
În ceea ce privește promovarea și comunicarea:
au fost confecționate și amplasate în locuri vizibile 4 rollup bannere (2.4)
au fost publicate două postări pe Facebook – ambele legate de activitățile de vacanță derulate de Centrul comunitar „Sfântul Martin de Tours” (2.1)
prin prezenta s-a efectuat actualizarea lunară a informațiilor de pe website-ul organizației privind stadiul de implementare a proiectului (2.1).
Data actualizării: 31.08.2022
Elaborat:
Boros Ioan - manager proiect
E-mail: boros.janos@caritas-sm.ro
Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă.
Proiectul este derulat de Asociația Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare în parteneriat cu Primăria Comunei Turulung și Școala Gimnazială Turulung și beneficiază de o finanțare în valoare de 148.000 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.




© 2025. Asociația Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare. All rights reserved.