Cu toţii avem o persoană vârstnică, acasă sau în familie. Poate fi părintele sau bunicul nostru. Dar nu contează. Ne este dragă şi umple un gol în sufletul fiecăruia dintre noi.
În 12 noiembrie 2011, începând cu ora 17.00, Caritas Satu Mare v a organiza acţiunea de solidaritate la lumina lumânărilor denumită "Un milion de stele".
Organizaţia Caritas Satu Mare şi Caritas România, cu sprijinul Caritas Europa organizează Conferinţa Trans-regională cu tema "Incluziune fără frontiere" care va avea loc în Satu Mare la City Hotel, (Str. Vasile Lucaciu, nr. 42) în perioada 18?20 octombrie 2011.
Titlul proiectului este „Interculturalitate – Transmiterea valorilor în context intercultural.
Cu scopul de sprijini funcţionarea serviciilor oferite copiilor cu disabilităţi Caritas Satu Mare organizează două evenimente de binefacere sub motoul "Cu muzică şi sport pentru copii cu disabilităţi!": în 21 mai va avea loc a cincea ediţie a Maratonului de solidaritate, iar în 29 mai va avea loc un concert de binefacere la Filarmonica de stat Dinu Lipatti.