Vineri 16 octombrie 2015, ora 18.00, în 54 de localități din România, organizațiile Caritas susținute de partenerii lor fac apel către Guvernul României să crească valoarea finanțării de la bugetul de stat pentru dezvoltarea serviciilor sociale, ajutând astfel pe cei 40% din cetățenii României care se află în risc de sărăcie și excluziune socială, să trăiască o viață demnă!
Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare a ajuns la un sfert de secol de activitate. După înființarea din anul 1990 și până în prezent organizația, sub egida Diecezei Romano-catolice de Satu Mare, cu ajutorul partenerilor, colaboratorilor, angajațiilor și voluntarilor a reușit să ofere sprijin pentru mai mult de 200 de mii de persoane, în cele două județe în care activează, respectiv județul Satu Mare și județul Maramureș.
Duminică, 16 august Organizaţia Caritas a Diecezei Satu Mare a fost prezent la Turulung la Ziua Familiei, eveniment organizat de Primăria Turulung.
Un grup de 24 de copii din Stuttgart, Germania, absolvenţi de clasa a 12-a, însoţiţi de profesoara lor, Bianca Schroeder şi doi ingineri de la Fundaţia Kukuk sunt de câteva zile în vizită la Centrul de Integrare Caritas din Turulung, pentru a construi un teren de joacă.
În data de 7 iunie, Organizațiile Caritas din România vor organiza o colectă în bisericile catolice pentru victimele cutremurului din Nepal din 25 Aprilie. Din sumele strânse vor fi finanțate programe de asistență și de reabilitare a infrastructurii țării. Deocamdată, Confederația Caritas România susține comunitățile din Nepal cu o primă tranșă de fonduri în valoare de 30.000 EUR. Suma a fost transferată deja către Caritas Nepal.