Centrul de Reabilitare „Sf. Iosif” al Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare a marcat sâmbătă, 18 mai Ziua Copilului.

Vârstnicii și-au adus aminte de tinerețea lor în cadrul evenimentului care a avut loc marți, 14 mai.  

La evenimentul organizat în data de 8-9 mai au participat peste 100 de specialiști din țară și din străinătate. 

Pensionarii de la centrele de zi pentru vârstnici ale Caritas din Satu Mare și Carei au refăcut ultimul drum parcurs de Iisus.

Centrul „Sf. Martin” al Caritas a marcat Ziua Romilor în cadrul unui eveniment care a pus în primul plan familia.