Despre noi
Asociația Organizaţia Caritas a Diecezei Satu Mare este un ONG înființat în data de 27 iunie 1990 care îşi desfăşoară activitatea pe raza județelor Satu Mare şi Maramureş. Pe baza Hotărârii de Guvern Nr. 795/2004 Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare devine organizație de utilitate publică.
Organizația este înscrisă în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale pe baza Deciziei Nr. 52634/08.04.2019.
Misiunea organizaţiei este sprijinirea persoanelor aflate în nevoie, în spirit creştin, fără deosebire de naţionalitate, religie, rasă, sex sau convingeri politice, având în vedere principiile creştine catolice. Misiunea noastră derivă din misiunea Bisericii Romano-Catolice bazânduse pe doctrina socială a acesteia. Valorile în care credem și pe care le promovăm sunt iubirea, demnitatea umană, responsabilitatea, solidaritatea și egalitatea.
Scopul organizaţiei este îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor nevoiașe și expuse la situații de risc. În vederea realizării acestui scop elaborăm și implementăm servicii și programe sociale eficiente, flexibile. Munca noastră se bazează pe angajați și voluntari motivați, responsabili și pe parteneri locali, naționali și internaționali.
Organizația Caritas furnizează următoarele tipuri de servicii sociale:
- servicii sociale destinate copiilor și tinerilor
- servicii sociale destinate persoanelor cu dizabilități
- servicii sociale destinate persoanelor în vârstă
- servicii de îngrijire la domiciliu
- servicii sociale de suport și intervenție
- programe de voluntariat
Obiectivele Organizaţiei Caritas a Diecezei Satu Mare sunt:
- îmbunătăţirea calităţii vieţii copiilor şi tinerilor şi capacitarea acestora pentru o viaţă adultă responsabilă şi autonomă
- dezvoltarea capacităţii persoanelor cu dizabilităţi de a-şi valorifica potenţialul propriu
- evitarea instituţionalizării vârstnicilor respectiv susţinerea familiilor acestora în îndeplinirea propriilor responsabilităţi
- ameliorarea temporară a situaţiilor de sărăcie extremă şi sprijin în dobândirea abilităţilor sociale pentru a putea atinge un nivel de trai decent
- întărirea solidarităţii sociale faţă de grupurile defavorizate
Unități de asistență socială ale Organizației Caritas
În prezent, sub egida organizației funcționează 19 servicii sociale licențiate.
În 2024, Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare a avut 2.318 beneficiari:
- 391 copii și tineri proveniți din medii defavorizate
- 347 de persoane cu dizabilități
- 578 vârstnici
- 1.002 persoane care au beneficiat de programe de sprijin și intervenție socială.
Membrii conducerii
- director general - dr. Ioan-Laurențiu Roman
- director adjunct - Lieb-Nemes Zsolt-István
Rapoartele anuale ale Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare